TARA ARDE, BABELE (NU CELE DIN BUCEGI) SE PIAPTANA


Image

N-am avut de lucru ieri, desi un maldar de teze urlau la mine dintr-un colt al camerei, si m-am uitat la un talk-show despre (alte) mari reforme in invatamant, despre niste idei gro-za-ve, dar gro-za-ve, care vor rezolva probleme din acest domeniu, ca si din turism, dezvoltarea regionala si IMM-uri. Ce se propunea pentru asta ne aducea la cunostinta o doamna purtatoare de ie cu motive florale albastre si cu voce atragatoare ca a sirenelor din „Odiseea”: elevii sa ia vacanta in „transe”, pe regiuni, astfel incat sa poata merge vara la mare si iarna la munte, sa cunoasca frumusetile patriei si sa revigureze in acelasi timp agro-turismul si comertul cu produse locale si handmade. Mai, mi-am zis, o sa fie interesant tare ca la Intorsura Buzaului elevii sa fie in vacanta in aprilie-mai, ca acolo zapada se da greu dusa, asa ca in lunile respective se poate schia sau bulgari, in vreme ce elevii din Constanta stau frumusel la scoala, ca nu este inca vreme de plaja.

Apoi discutia a luat-o pe alt fagas, naiba stie cum s-a produs saltul, ca e ca in filmele psihologice – daca pierzi o secventa nu mai pricepi nimic – si a inceput o ampla dezbatere despre ce bune sunt programele scolare in Spania si cum nu trebuie elevii sa memoreze nimic, ci sa invete din experienta si din urmarirea naturii, a oamenilor etc. Doamne, atatea cretinisme spuse pe un ton doct n-am auzit de vreo cateva zile. Moderatoarea, antipatica de-ti vin ganduri criminale si cunoscatoare a tot ce misca in invatamant, desi nu e domeniul ei si nici copii la scoala n-are, ne spune ca, pentru a invata legea lui Arhimede, spaniolii cei micuti sunt dusi la piscina, nu pusi sa memoreze legea in cauza. Stau, ma gandesc, ma framanta incapacitatea mea de-a pricepe: numitul Arhimede facea o baita in cada, apa a dat pe dinafara, tipul s-a prins cum e cu corpul scufundat in apa si cu forta care-l impinge de jos in sus, egala cu volumul de lichid dislocuit, si striga fericit „Evrika!”. Abia astept sa vad un copil descoperind asta intr-o piscina, din care trupul lui micut revarsa apa peste margini, asigurand locul de munca pentru doua femei de serviciu si doi producatori de materiale de curatat. Eu nu stiu sa inot, piscine nici nu erau pe vremea cand mergeam la scoala, dar legea grecului o stiu si-acum, ca si multe alte formule, teoreme, leme, pe care – la nevoie – ma descurc sa le folosesc la rezovarea unei probleme, desi am terminat liceul acum 30 de ani si predau romana.

Am mai inteles ca elevului trebuie sa-i arati un copac si el va invata ce este acela un cilindru (?!), dar eu zic ca-i mai simplu sa astepti sa se termine sulul de hartie igienica, ca tot un cilindru este si ruloul acela pe care fusese infasurata hartia, sau – pentru a imbina utilul cu placutul – sa-l duci pe copil sa-i dai la cofetarie un rulou cu frisca sau cu vanilie, spunandu-i:” Dragalasule, nu uita, tu papi acum un cilindru cu crema.” Vedeti ce idei bune am, abia astept sa ma coopteze cineva in gasca asta ce reformeaza invatamantul (si turismul, IMM-urile etc.).

Problema care apare, una mica de tot insa, e ce fac elevii acestia mai tarziu, cand trebuie sa dea bacalaureat si examenele  din facultate. Abia astept s-o vad pe doamna Udrea, de exemplu, explicandu-le studentilor, in natura sau pe strada, relatiile politice interne si externe. Va fi interesant. A, si mai am o nelamurire: daca tot e asa de bine cum se face scoala in strainezia, de ce au toate filmele dublate, de ce nu-si cunosc propria istorie, de ce nu vorbesc intr-un procent semnificativ o limba straina si de ce mama naibii importa inteligenta de la noi, organizand targurile alea de munca, ca nu toti romanii culeg capsune sau fac menajul. E drept insa ca afara toti stiu cum arata un curcan si cum se mulg vaca si capra, ca si astea erau aspecte discutate ca fundamentale intru formarea ca personalitate a copiilor nostri.

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Uncategorized

Despre meditatii si alti demoni


  

Image

        Modificarile la Legea Invatamantului sau la ce-or fi ele, aflate in dezbatere publica, zice-se, ridica din nou problema meditatiilor. Eu una ma bucur maxim ca s-a descoperit, in sfarsit, de unde vine marea evaziune fiscala si de ce e tara asta in crancena saracie. Vreau sa clarific de la inceput un lucru: daca maine as primi mostenirea de la vreo nestiuta matusa din America, primul lucru pe care l-as face ar fi sa suspend orice meditatie – si nu pentru o zi, doua ,ci pentru totdeauna.

     De ce? Pentru ca urasc aceasta prostitutie intelectuala, pentru ca m-am saturat sa nu am niciodata timp sa mananc la pranz si sa ma impiedic de adidasii de pe hol, pentru ca cele doua ore se transforma in trei sau mai multe, caci pe mine ma intereseaza mai mult decat pe copii cum sunt folositi banii parintilor, pentru ca responsabilitatea este enorma, parintii considerand ca ,daca ii pregatesc suplimentar pe copii, restul e treaba profesorului, de parca poti sa-i spargi teasta elevului si sa-i bagi cartea cu forta. Repeti de o suta de ori acelasi lucru, constati ca pana data viitoare au uitat, o iei de la capat, faci fise si teste, investesti in culegeri si carti, corectezi – e o alta scoala.

      De ce se fac meditatii? Simplu: pentru ca nu te poti ocupa in clasa de 36 de elevi; reformele astea de care se face atata caz ne-au intors la anii ’80, cand eram patruzeci de insi in clasa. Ce performanta poti face, ca ma simt ca si cum as lucra in acord global, sunt obligata sa pun un anume numar de note, deci o evaluare obiectiva, corecta si ritmica nu intereseaza pe cei care au hotarat asta, sa lucrezi diferentiat cand ai atatia elevi devine o utopie. In plus, cum sa nu-ti trimiti copiii la meditatii, cand programele de admitere la multe facultati au ramas ca pe vremea mea, desi cele din preuniversitar s-au schimbat de cateva ori? Limba romana se cere la o gramada de facultati, dar in liceu se fac doar niste ore de cultivare a limbii si de comunicare, insuficiente pentru un examen serios.  Stiu de la colegi care predau istorie ca pentru Academia de Politie trebuie sa faci o sinteza din toate manualele aflate pe piata si e clar ca elevul nu poate face asta singur. Limba straina, sper ca sunteti de acord, nu se poate face la nivel superinalt in clasa, unde ai elevi de nivel diferit. De fapt, datoria ta de profesor este sa pregatesti elevii pentru bacalaureat, nu sa urmaresti programele de facultate. 

     Acum a mai aparut o tampenie: nu mai ai voie sa faci meditatii cu elevii de la clasa sau chiar din scoala. Ma gandesc sa caut niste doritori prin Canada sau la Vascauti. Nu stiu altii cum sunt, dar eu ma simt profund jignita; nu mai exista prezumtia de obiectivitate? Chiar credeti ca toti suntem lipsiti de caracter si dam note in functie de cine vine sau nu la meditatii sau ca le dam acasa subiectele la teza? Nu neg ca se-ntampla, dar nu ne bagati pe toti in aceeasi oala… Si in invatamant e ca peste tot, ca in politica, de exemplu: padure fara uscaturi nu se poate.

      Imi place insa ca au lasat o portita, ca la noi nu conteaza decat forma, nu si fondul: daca nu esti platit, poti pregati cati elevi doresti. Vreau sa-l vad pe Procopie acesta, cu mentora lui cu tot, d-na Andronescu, facand munca voluntara. Au oare impresia ca n-avem ce face acasa? Le fac o propunere: dati-mi voi un salariu decent, care sa-mi permita sa nu mai iau carti pe datorie si adio meditatii, ca nu le face nici naiba de drag, ci de nevoie.

       Si mai trebuie sa le spun ceva celor care-si dau ochii peste cap in contra meditatiilor in scoala romaneasca: habar n-aveti cum e sa nu-ti vina elevii cate o saptamana-doua, sa vina si sa nu-ti aduca banii, sa uite sa-i mai aduca vreodata, sa platesti la stat mai mult decat ai luat, inclusiv pe vacante, cand poti cel mult sa meditezi catelul sa-ti aduca papucii. Am incercat si cu sistemul cu chitante si balanta, dar a trebui sa angajez un contabil… si n-a mai ramas nimic. Ma intreb daca-si bat joc de noi si de capul nostru, ca nu-i de ajuns sa fii profesor ca sa faci meditatii, trebuie sa fii si bun. Nu se pune asta, nu? 

      Oricum, dupa ani de distractie cu meditatii, mai am zece ani de plata la apartament, am platit sapte ani rate la o masina second hand, ma dau de ceasul mortii cand pleaca fiica-mea la facultate, ma rog sa nu moara nimeni, ca e scumpa de tot  moartea, si merg in concediu o data la doi-trei ani. Domnul Procopie, doamna Andronescu, nu vreti sa facem schimb ?                        

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Jocuri, poturi si focuri de arme


funny-school-sign-1fea1f2

 

Foarte cunoscutul film al lui Guy Richie trimite cu gandul la actiune, pericol si adrenalina, la gangsteri si baieti buni, la bine si rau aflate in eterna lupta, asa, cam ca in basme, minus victoria obligatorie a binelui. Ei bine, la toate cele enumerate mai sus ma trimite cu gandul si meseria de profesor. Sa le luam pe rand…                                                                                                                                                            Multe jocuri  ne asteapta sa le redescoperim, uneori cu placerea, alteori cu ciuda din copilarie. Mie imi place in mod deosebit ascunsea, zisa si mijoarca, joc ce-i are ca protagonisti pe elevi si – pe cine altcineva? –  profesori. Cand toata clasa chiuleste si doar premiantul acesteia (tocilarul, cum ii spun colegii) ramane, putem spune ca urma scapa turma, cand elevul X e vazut de prof dupa ce n-a binevoit sa vina la prima ora (era prea devreme, prea frig, prea-prea) si se ascunde dupa altii pe hol, vorbim despre ascunsea combinata cu fuga pe cocotate, iar cand „ascunsul” e descoperit si intrebat…de una, de alta, mijoarca face frumoasa pereche cu „Flori, fete, filme sau baieti”. Tocmai de-aceea imi place mie jocul asta, ca se poate combina cu altele.                                                                    Distractiv este si „Alba-neagra” cu manuale sau fituici, mai ales varianta din urma, care ofera elevului sansa de a fi creativ, de a deveni un nou Ioseffini, deci un mare prestidigitator . Adicatelea – uite fituica, nu e fituica.                                        De „Spanzuratoarea” va amintiti? Varianta din clasa a jocului e minunata. Profesorul intreaba si, daca elevul nu stie, incepe sa-i ofere raspunsul pe litere. Uneori, victima ascultarii ajunge la stadiul turnarii benzinei, alteori chiar se aprinde chibritul ucigas, iar in cazurile tragice de nestiinta avansata i se da foc atarnata de craca, ca oricum era in pom (victima, nu craca, pentru aceasta din urma situatia fiind normala).                                                                                                                     Dar despre jocuri scolaresco-profesorale am putea scrie romane, asa ca sa vedem cine incaseaza poturile.  De obicei, elevii, iar acestea constau intr-o suma de note proaste si de absente, in cazuri limita ajungandu-se la corigenta. Cine nu risca nu castiga, nu? In situatia de fata sper sa se castige mintea de pe urma a romanului.                                                                                                                                           Dupa incasarea poturilor, urmeaza schimbul de focuri intre copiii   jucausi (sau jucatori) si parinti. Adrenalina la maximum, dramatism (a se citi lacrimi si promisiuni), incercari de evadare din casa parinteasca devenita o alta Bastilie, planuri de razbunare cand va veni timpul curateniei generale, care necesita o alianta pentru a fi data gata.                                                                                                  Aceasta este prezentarea in nota comica, justificata de mica vacanta care ne asteapta, a unor situatii nu prea amuzante: chiulul, fraudarea, minciuna, conflictele parinti-copii, profesori-elevi. Dar, vorba lui Geo Dumitrescu, „De ce sa ne gandim la lucruri triste acum?”

4 comentarii

Din categoria Uncategorized

Tara te vrea prost


Image

Dupa aproape douazeci si cinci de ani de truda la catedra – da, de truda (si lupta si da-i, si da-i si lupta) am inteles ce voiau sa spuna cei de la „Sarmalele reci” in melodia lor de prin anii ’90. Multele „reforme” ale invatamantului au adus scoala romaneasca intr-un impas din care nu cred ca vrea cineva cu adevarat s-o scoata, caci interese multe se bat cap in cap si ele n-au nimic de-a face cu profesorii sau elevii – cel putin nu cu cei din preuniversitar. Am asistat la scoaterea examenului de admitere la diverse facultati si la admiterea „pe dosar”, ceea ce a dus la o inflatie de abolventi de invatamant superior, unii cu reale dificultati de a alege sa scrie cu un „i” sau cu doi cuvinte „grele”, ca „negri”, „membri” sau „ministri”, altii evitand cacofonia in vorbire prin rostirea salvatorului substantiv „virgula”, multi savarsind cu voluptate decapitarea prepozitiei „pe” in fata relativului „care”, caci anacolutul le prieste. Daca ne gandim ca, pentru a deveni profesor de romana, n-ai altceva de facut decat sa „bagi dosarul”, ma intreb de ce se isterizeaza toata lumea (de doua ori pe an) ca e prea mic procentul de promovare la bacalaureat. De ce sunt necajiti universitarii inteleg, vorba ceea, nu bac, nu studenti la cu taxa. Si fiindca azi am o dispozitie „muzicala”, fluier prin casa „Banii vorbesc”… Ca dezastrul sa fie total, s-a scos si examenul clasic de admitere in liceu; a ramas o „chestie”, un fel de testare de nivel submediu, pe care n-o trec toti candidatii, pentru ca nu mai exista concurenta, zece clase sunt obligatorii, iar apoi douasprezece clase face aproape oricine, fiindca multi profesori evita „coliziunea” cu parintii, care fac reclamatii dupa reclamatii, se cearta si contesta nota, asa cum le da dreptul noua Lege a invatamantului. Merita sa mori pentru 10-20 de milioane pe luna, in functie de vechime? N-as prea zice. Apoi se trece la masuri „ameliorative”: se scoate din programele scolare, pe motiv ca sunt prea incarcate si nu pot face copiii fata (intrebare: de ce?), sunt adusi profesorii din concediu ca sa-i pregateasca suplimentar pe elevi, numai ca acestia sunt la mare sau la munte si , de altfel, nici cand erau la scoala nu prea treceau, ca scoala nu e birt, sa stai acolo toata ziua, se fac subiecte usurele, se corecteaza „in favoarea elevului”. Si ce sa vezi, in sesiunea de toamna trec vreo 20%. Vina e a profesorilor, caci in rest…societatea ii motiveaza pe elevi, locurile de munca striga in turbare, ca Baiazid in „Scrisoarea III”, criteriile valorice sunt cele care conteaza, modelele de azi ale tinerilor sunt Einstein, Eliade, maica Tereza si altii de acelasi fel. Cum voi iesi la pensie peste 20 de ani, probabil complet dusa dupa 43 de ani de reforme de-astea, cred ca ma mai asteapta multe surprize…

2 comentarii

Din categoria Uncategorized